RemasterDirector_18da6b0cf

Asumare. Transparență. Responsabilitate. Fiecare dintre aceste caracteristici comportamentale ale unui individ îl plasează în societate în anumite cutiuțe pe care mintea noastră tinde să le genereze, că vrem că nu vrem.

Despre cei neasumați spunem că sunt lași. Chiar dacă nu știm exact care este motivul din spatele neasumării. Despre cei misterioși sau secretomani, spunem că sunt greu de citit și astfel pentru unii sunt atractivi, pentru alții sunt exact opusul. Responsabili. Cam toți considerăm că avem nevoie de o societate compusă din indivizi responsabili. Mai ales de la cei care ne conduc avem așteptări mari să fie asumați, transparenți și responsabili.
Sau de la cei pe care îi învestim cu încredere. Voi m-ati învestit cu multă încredere cum că banii pe care mi-i donați vor ajunge unde trebuie.

No, hai că am făcut o introducere lungă. Long story short, din ultima săptămână a lunii iulie 2022 de când am început campaniile de donații (deci la 7 luni după ce mi-am cumpărat Range Rover Second Hand și cu o lună și exact o zi înainte să invadeze rusia, din banii mei – asta este pentru ticăl0șii de la AUR care au senzația că timpul funcționează invers) și până pe 10 aprilie, data când i-am dat prietenului meu toate extrasele de cont din Revolut am aflat așa:

  • 12.000 de tranzacții în total (intrări și ieșiri. donații și cheltuieli sau transferuri personale);
  • 9500 de intrări, din care cel mai probabil 95% din ele sunt donații. Asta înseamnă aproximativ…
  • 9000 de donații individuale, de la cel puțin…
  • 7500 de persoane individuale (estimez eu).
    Totalizând (încă se lucrează la eliminarea dublurilor de intrări ieșiri care se anulează, de exemplu când am împrumutat pe cineva cu o sumă, care mi-a fost restituită) cel puțin 500.000 euro. Eu cred că este mai mult. Fără să periem cele 12.000 de tranzacții – imaginați-vă ce muncă de chinez pe el acum – suma este de aproximativ 571.000 mii de euro. Fără această ultimă campanie începută pe 20 aprilie.

Apropo: Pentru drapelul semnat de Oleg Gubal, cea mai mare sumă donată până acum este de:
– 2000 de euro. De la doamna S.M.
Cineva m-a contactat mai devreme să-mi spună că vrea să doneze cu 1 euro mai mult decât donează oricine până pe 30, pentru că vrea să rămână drapelul semnat de Oleg la mine.
Asta cred că a fost influența vostră în comentarii care ați spus că ar trebui să rămână la mine. Oricum ar fi, eu mă țin de promisiune, iar cel care va câștiga „licitația” și va trimite cea mai mare sumă, dacă va dori să intre în posesia lui, cu durere în suflet, dar cu o extraordinar de mare apreciere față de el/ea, îi voi oferi drapelul.

Revenind. Până la prezentarea raportului final, unde voi atașa bonurile (pe care nu le-am spălat sau care încă nu s-au șters) de motorină, toate facturile pentru toate produsele cumpărate pentru Ucraina, am vrut să vă aduc totuși aceste informații. Și raportul va fi public, și verificabil. Pentru că asta înseamnă asumare, transparență și responsabilitate.

Cea mai mare strângere de fonduri din România, „pe persoană fizică”, a fost făcută de noi. Și asta va rămâne în istorie. Nu pentru că este cea mai mare, ci pentru că prin ea s-au alinat suferințe, s-au salvat vieți și urmează să se salveze și mai multe!

Poza atașată este (pentru că vă place de ea) din Uzghorod, Ucraina, octombrie 2022, când viceprimarul Brașovului, într-un foarte scurt concediu, Flavia Boghiu, a fost alătrui de mine, șofer pentru transbordarea a 6 mașini în Ucraina (căci în Ucraina șoferii erau bărbați și nu puteau părăsi țara, iar în România eram doar eu cu pașaport și ea), astfel punând activ umărul la ajutorarea Forțelor Armate Ucrainene!

Ca să crape Ciutacu și Simion de ciudă! Na:

Slava Ukraini!

Radu Hossu este împreună cu Flavia Boghiu în Ujhorod.

Lasă un răspuns